Surprinzător, dar nu va fi un articol în limba engleză.

Nu-l simt aparținând limbii engleze, if you know what I mean.

Cu tot val-vârtejul din ultima vreme, mi-am amintit o întâmplare din liceu, care mi-a schimbat viziunea. Nimic fancy sau îmbârligat. N-am să întind pe o pagină vreo idilă de liceu, expirată, reinterpretată și romanțată. Nah. Vreau să cred că pot mai mult.

Era ora de sociologie. Sau de psihologie. Nu contează, aceeași profesoară preda ambele materii. Și era (și, mai mult ca sigur, încă este) o prezență diferită, o prezență „cu esență”. În general, persoanele ca ea sunt cele care reușesc să aprindă scânteia.

Nu îmi amintesc cu exactitate despre ce discutam (a trecut ceva vreme de atunci), dar, la un moment dat, s-a oprit din vorbit, s-a uitat cu căldură la noi și ne-a spus ceva ce, la acea vreme, nu aveam cum să înțelegem în totalitate:

Copii, așteptările sunt problema noastră.

Și sunt. Fix problema noastră. Și, mai trist este că, de cele mai multe ori, ele stau la baza dezamăgirilor noastre.

Din copii ne transformăm în adulți și eșuăm în a înțelege și în a ne asuma o realitate, o „lecție” care, în mod ironic, este cea care ne aduce împăcarea, acceptarea sinelui și, ulterior, fericirea.

Parcă ne încăpățânăm să păstrăm acest mecanism defect și, ocazional, ne aruncăm toate dorințele, viziunile, valorile, nemulțumirile s.a.m.d. în brațele/ spatele altor persoane, având totuși grijă să voalăm acest gest de egoism extrem, rostind cu o încredere nejustificată una din cele mai tâmpe expresii: „Am așteptări de la tine.”.

Există și varianta ușor amenințătoare și autoritară: „Am pretenții de la tine.”.

Mi-au fost rostite și, la rândul meu, am rostit aceste vorbe, în general, în momentele în care rămâneam fără un alt argument valid, în momentele în care, fără să conștientizez, îmi proiectam idealurile și dorințele asupra altei persoane, din dorința de a obține ceva ce îmi doream eu, ceva spre ce aspiram…tot eu.  Pentru că, undeva în mintea mea, trebuia să fie ca mine, ca să fie bine.

Astfel, am ajuns să o consider cea mai necizelată formă de manipulare, pentru că îngrădește libertatea celuilalt. Și pentru că te transformă într-un mare egoist.

Nu sunt aici să dau sfaturi șau să țin prelegeri. Nu sunt vreun lifestyle guru și, mai important decât atât, nu am studii în domeniu.

În schimb, am o propunere.

Cum ar fi să încercăm să ne eliberăm de constrângerile și barierele pe care ni le construim singuri, să învățăm să fim fericiți și liberi și să oferim și celor din jurul nostru aceeași libertate?

 

 

 

 

 

%d bloggers like this: